Omar Benguit, dependent de droguri la începutul anilor 2000, a primit în Marea Britanie închisoare pe viață pentru uciderea studentei sud-coreene Jong-Ok „Oki” Shin, în 2002, la Bournemouth.
După 23 de ani după gratii, o investigație BBC Panorama arată un tablou greu de digerat: dosar construit aproape exclusiv pe mărturii, martor-cheie mincinos, presiuni polițienești și dovezi ignorate care arătau în altă direcție.
Cum s-a construit cazul: martori „modelați” și probe ignorate
De la început, cazul a fost sub presiune: oraș universitar, victimă studentă străină, guvernul sud-coreean cerând rezultate urgente, iar poliția din Dorset având nevoie de un vinovat „clar”.
În loc de urme ADN sau imagini video decisive, acuzarea s-a bazat pe declarații – multe venite de la dependenți de droguri, cu istorii de minciună și vulnerabili la presiune.
Martorul-cheie, o femeie cunoscută sub inițialele BB, ea însăși dependentă, își schimbă de mai multe ori povestea: acuză întâi doi bărbați, apoi, la a treia declarație, rămâne doar cu numele lui Benguit.
Ea susține că i-a condus cu mașina pe Omar și alți doi bărbați până în zona unde mergea Oki, că cei trei au coborât să o convingă să vină la o petrecere, iar când fata refuză, Benguit o înjunghie.
Problema? Versiunea ei nu se pupă nici cu imaginile de pe camerele de supraveghere, nici cu propriile detalii ale victimei înainte să moară, care vorbise de un singur atacator mascat.
În plus:
- înregistrările telefonice sugerează că Benguit avea un alibi, dar poliția a încercat să „îngroape” aceste date;
- două persoane recunosc acum că au mințit în instanță la presiunea polițiștilor;
- alte patru susțin că poliția a încercat să le determine să dea declarații false, dar au refuzat;
- în total, 13 martori intervievați ulterior de BBC spun că au fost împinși să-și modifice declarațiile sau să mintă.
Unul dintre ei, Leanne, avea 17 ani atunci și povestește că a fost luată efectiv de pe stradă, dusă în mașina poliției și pusă să semneze o declarație practic scrisă de alții: „în 95% din declarație erau cuvintele lor”.
Criminologul Barry Loveday, care studiază cazul de 20 de ani, spune brutal: „a fost o înscenare destul de elaborată, poliția a fost extrem de selectivă în felul în care a strâns dovezile”.
Cine este „Frizerul din Potenza” și de ce putea fi el adevăratul criminal
În fundal apare un alt personaj, mult mai sinistru: italianul Danilo Restivo, poreclit „Frizerul din Potenza” pentru obsesia de a tăia părul victimelor.
În 2002, când e ucisă Oki, Restivo locuia la câteva străzi distanță de locul crimei și era deja suspect în Italia pentru uciderea unei adolescente de 16 ani.
Poliția italiană îi avertizează pe britanici, iar Restivo e luat inițial în vizor, dar e scos relativ rapid de pe listă, pe baza unui alibi dat de prietena lui.
O femeie declară însă că l-a auzit vorbind despre detalii ale crimei care nu fuseseră încă făcute publice, iar mai târziu devine clar că omul era departe de a fi un nevinovat: patru luni după moartea lui Oki, își ucide vecina, Heather Barnett, într-un atac extrem de violent.
Ani mai târziu e condamnat atât pentru crima din Italia (Elisa Claps), cât și pentru cea din Marea Britanie, și apare ca suspect în alte cel puțin șapte cazuri.
Curtea de Apel îl scoate oficial de la dosarul Oki în 2014, pe motiv că modus operandi nu ar fi identic cu celelalte crime.
Acum însă, BBC Panorama arată noi imagini CCTV cu un bărbat pe bicicletă lângă locul crimei, la 10 minute după înjunghiere – iar investigația sugerează că ar putea fi chiar Restivo.
Ce face acum justiția britanică
Comisia de Revizuire a Cazurilor Penale (CCRC) reanalizează dosarul lui Omar Benguit, pe baza noilor dovezi – inclusiv înregistrările video și alibiul ignorat în trecut.
Dacă CCRC consideră că există șanse reale de eroare judiciară, cazul poate fi trimis înapoi la Curtea de Apel.
Poliția din Dorset, la rândul ei, răspunde defensiv: susține că ancheta a fost „exhaustivă, detaliată și foarte complexă” și pasează eventualele nereguli către CCRC și instanțe.
„Mai bine mor în închisoare decât să mint că am făcut-o”
După 23 de ani de detenție, Benguit ar putea cere eliberare condiționată dacă ar recunoaște crima – exact genul de „compromis” pe care mulți deținuți nedrepți îl acceptă doar ca să iasă.
El refuză categoric: „Mai degrabă mor în închisoare spunând că n-am făcut-o decât să fiu eliberat acum spunând că am făcut-o. Sunt nevinovat. De ce să mint doar ca să fiu eliberat?”
În timp ce el a ieșit între timp din dependența de droguri, dosarul care i-a mâncat jumătate de viață devine un caz-școală despre cum pot deraia investigațiile penale atunci când presiunea publică și politică apasă mai tare decât obsesia pentru adevăr.
Urmărește-ne și pe Google News
