OZN filmat pe cerul Braziliei

Sper ca amintit în numărul trecut, Comisia Braziliană a Cercetătorilor OZN (CBU), formată din șase investigatori civili binecunoscuți în domeniu și condusă de A. J. Gevaerd, editorul revistei „Brazilian UFO Magazine”, a reușit să determine în mai 2005 Guvernul Brazilian, în special Forțele Aeriene Braziliene (FAB), să recunoască faptul că armata a fost întotdeauna interesată de fenomenul OZN și să desecretizeze un prim lot de fișiere din domeniu, promițând în continuare colaborarea oficialităților în acest sens.

După ce în 2008 au fost făcute publice două seturi de acte, la mijlocul anului 2009, CBU era în posesia altor foste documente militare secrete din anii ’60 și ’70 privind fenomenul OZN. Majoritatea acestora au fost eliberate pe 4 mai, conținând între altele 195 pagini și 180 de fotografii privind acțiunea „Operaçao Prato” condusă de Forțele Aeriene Braziliene în perioada septembrie-decembrie 1977, în zona Amazoanelor. Acum CBU avea în posesie 500 de pagini din cele aproximativ 2000 câte se presupune că s-au adunat în urma acestei operații, probabil cea mai mare inițiativă militară oficială de investigare a fenomenului OZN din lume.

Pe data de 10 august 2009, Gevaerd era în măsură să anunțe că operațiile de desecretizare a documentelor privind fenomenul OZN în Brazilia au avansat mai bine decât s-a așteptat. CBU putea acum să pună la dispoziția doritorilor peste 1400 de pagini de documente OZN desecretizate. CBU a fost informat că guvernul a decis să dezvăluie într-un termen de 10 zile și toate documentele produse în anii ’80 ținute secrete până în acel moment la Arhivele Naționale.

În septembrie 2009, Gevaerd a anunțat primirea unui nou set semnificativ de documente OZN, până atunci secrete, privind anii 1980. Acestea se alăturau documentelor și informațiilor anterior desecretizate, acoperind anii 1950, 1960 și 1970. Astfel, numărul de pagini desecretizate a ajuns la peste 4.000. Acest set are o semnificație specială, deoarece conține zeci de rapoarte OZN din noaptea din 19 mai 1986, numită „Noaptea Oficială OZN din Brazilia”. În acea noapte, 21 de obiecte sferice, cu un diametru estimat de 100 de metri, au fost detectate de radar și raportate de piloți civili, blocând literalmente traficul aerian la aeroporturile importante din Brazilia, cum ar fi Sao Paulo sau Rio de Janeiro.

Ca urmare a acestei întâmplări, avioanele militare au fost ridicate în aer pentru a urmări obiectele, care au fost descrise ca fiind „neidentificate” de către sursele militare. Acest set de documente conține, de asemenea, informații despre alte evenimente OZN care au avut loc în acea noapte, precum și rapoarte de la diferite unități militare și instituții guvernamentale implicate în investigarea acestora.

Ofertazilei

Urmărește-ne și pe Google News

R.M.

Numele meu este Raul Marian Robert și sunt un pasionat scriitor și jurnalist cu peste 10 ani de experiență în domeniul comunicării online. Am absolvit Facultatea de Litere și Jurnalism și am început să scriu pe diverse platforme online, acoperind o gamă largă de subiecte precum știri, tehnologie, sănătate, afaceri și multe altele. Călătorind în lumea virtuală în căutarea celor mai noi informații, am o abordare unică și intuitivă în analiza și prezentarea informațiilor, reușind să captez esența și importanța evenimentelor și inovațiilor actuale. Misiunea mea este de a informa, educa și inspira cititorii mei, oferindu-le informații relevante și actualizate. Sunt mereu în căutarea celor mai noi tendințe în toate domeniile pe care le acopăr și mă informez în mod constant pentru a aduce cele mai bune și mai utile informații pentru cititorii mei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce a gustat T-rex înainte să moară? Oamenii de știință au răspunsul!

Erau extratereștri asemănători unei mumii de pe altă planetă.

Text Invitatii nunta.Tot ce trebuie sa stiti despre invitatia de nunta

Care este rolul uleiului pentru motor? Afla raspunsul in articol.

Rețetă ușoară: Biscuiți pentru ceai

Când ar trebui să se uite copilul dumneavoastră la televizor în vacanta? – Sfaturi pentru părinții conștienți

Ridley Scott crede că „Gladiatorul 2” ar putea fi mai bun decât filmul original

Trandafirul- Regia florilor

Tarta de legume. o reteta simpla si gustoasa.

Cum se scrie un rezumat eficient: Ghidul Tău Complet.

Dulceata din coji de portocale. O reteta foarte simpla.

Anunțul zilei: Vând acest rahat roșu al vărului meu.