Despre puterea articolelor sale de fond la ziarul „Curentul” am auzit de la profesorii mei. Se spunea că atunci când Pamfil Seicaru scria, guvernele cădeau. Nu am citit încă articolele sale, dar lucrarea lui Victor Frunza „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Seicaru” mă face să simt nevoia de a-i completa această lacună. Sincer, nu cred că un articol de ziar poate răsturna guverne, dar asta nu este esențial. Esențial este că Seicaru avea o forță iesită din comun și că nu este întâmplător considerat cel mai mare ziarist din presa românească. Nu este întâmplător că el este singurul ziarist din lume condamnat la moarte pentru articolele sale. Dar trebuia să instalăm comunismul în țara noastră pentru a putea să ne lăudăm cu această performanță unică.
Seicaru arată o putere distrugătoare atunci când abandonează articolele sale politice interne sau externe și se înarma cu paloșul pamfletului. Unul dintre cele mai ucigașe este acela dedicat lui Sadoveanu. Probabil că este singurul dintre mulții săi critici care își putea permite așa ceva. Sadoveanu nu numai că s-a alăturat comuniștilor, dar le-a furat lui Seicaru totul: conac, mobilier, tacâmuri, pat și probabil chiar și hainele, așa cum spune Victor Frunza.
Seicaru își demonstrează puterea și atunci când abandonează subiectele politice interne sau externe și se armează cu pamfletul. Unul dintre cele mai distructive este acela dedicat lui Sadoveanu. Probabil că acesta este singurul dintre criticii săi care și-ar fi permis așa ceva. Sadoveanu nu numai că se alăturase comuniștilor, dar îi furase lui Seicaru tot: conacul, mobilierul, vesela, patul și probabil chiar și chiloții, așa cum spune Victor Frunza.
În trecut, cei doi erau apropiați. Petrecuseră chiar o seară la Falticeni, când crâșmarul le-a scos din hruba de doi kilometri, sticle vechi de Cotnari. Apoi, brusc, viața dintre ei s-a deschis o prăpastie fără un pod de unire. Prăpastia se numea atitudinea față de soarta României: unul reprezenta destinul învinsului, celălalt al învingătorului. Unul era anticomunist, celălalt stalinist. Tocmai această diferență de atitudine îl face pe Pamfil Seicaru să-i scrie lui Sadoveanu, poreclit la vremea respectivă „contelui de Ciorogârla” (unde se afla conacul lui Seicaru) în termeni cei mai duri: „Talentul dumneavoastră, camarade, nu poate acoperi găleata cu pereții marxismului ocazional pe care o purtați cu atâta zel… Este trist, camarade Sadoveanu, și știți mai bine decât mine că faceți parte din Comitetul de administrație al coloniei care până la 23 august 1944 a fost un stat suveran… M-am gândit mai ales la dumneavoastră, la rolul sinistru pe care îl jucați în această crucificare a neamului românesc. Și cu atât mai mult ne doare, cu cât mânjiți ca un nesimțit tot ceea ce ne-a încântat tinerețea noastră de apreciați ai literaturii”.
Acest pamflet scris de Pamfil Seicaru este o critica aspra la adresa lui Mihail Sadoveanu. Cei doi fusesera odinioara prieteni, dar brusc s-au despartit din cauza atitudinii fata de soarta Romaniei. Seicaru era anti-comunist, in timp ce Sadoveanu era stalinist. In pamflet, Seicaru il acuza pe Sadoveanu de a fi tradator al neamului romanesc si de a fi jucat un rol sinistru in crucificarea acestuia. De asemenea, Seicaru il acuza pe Sadoveanu ca a luat tot ce avea el si ca a luat locul lui la masa invingatorilor. Pamfletul a fost scris si tiparit in 1954, dupa ce Sadoveanu a preluat vila lui Seicaru de la Ciorogârla, care a intrat in patrimoniul GAS.
Astăzi, pe 24 mai, creștinii sarbatoresc Sărbătoarea Înălțării Domnului. Aceasta zi marchează finalul Sărbătorilor Paștile și sfârșitul prezenței Mântuitorului pe pământ. Conform cartii preotului Nicolae N. Barbu „Codul bunelor maniere in raportul OM-BISERICA”, se știe că Domnul nostru Isus Cristos a apărut de mai multe ori în fața credincioșilor după Învierea Sa. Înălțarea Domnului se sărbătorește în a șasea joi după Duminica Paștelui, la a 40-a zi, cifra respectivă având o multitudine de semnificații. În această zi, Mântuitorul a mers împreună cu apostolii și alți ucenici pe Muntele Măslinilor și le-a poruncit să rămână la Ierusalim până la coborârea Duhului Sfânt. După ce Domnul nostru Isus Cristos a fost învelit într-un nor și ridicat la ceruri, apostolii s-au întors cu bucurie la Ierusalim.
În această zi, numită și Ispas în popor, se colorează din nou ouă, fiind o sărbătoare a bucuriei. De asemenea, poporul nostru sărbătorește și Ziua Eroilor, ca un omagiu celor căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării.
Urmărește-ne și pe Google News