Ozonul a fost descoperit și denumit de către omul de știință german Schonbein în anul 1840. Primele generatoare de ozon au fost elaborate de Werner von Siemens în Germania în 1857. Prima atestare în folosirea ozonului pentru a purifica de sânge în tuburi de testare a fost făcută de medicul german C. Lender în 1870.
Prima utilizare terapeutică a ozonului în SUA a fost realizată de Dr. John H. Kellogg care a folosit ozonul în saunele cu aburi în sanatoriul lui din Battle Creek, Michigan, în anul 1880, așa cum a scris în cartea sa, „Difteria: natura sa, cauze, prevenirea si tratamentul”.
În octombrie 1893, prima stație de tratare a apei din lume folosind ozon a fost instalată în Ousbaden, Olanda, iar în prezent există peste 3000 de municipalități din întreaga lume care folosesc ozon pentru a curăța apa si canalizarea.
Asociatia Medicala din Florida a publicat „Ozonul” in 1885 scris de Dr. Charles J. Kenworthy, MD, detaliind folosirea ozonului in scopuri terapeutice.
1896 Septembrie, Nikola Tesla, a patentat primul generator de ozon, iar în aul 1900 a fost fondat Tesla Ozone Coo. Tesla a vândut generatoare de ozon si ulei de masline ozonificat care era folosit de medici în tratamentul pacienților.
În 1898, Institutul de terapie cu oxigen a fost înființat la Berlin de către Thauerkauf și Luth. Ei au experimentat injectarea cu ozon. Ozonul a fost legat de magneziu printr-un proces catalitic de a produce Homozon de către Dr. Eugene Blass în 1898. Începând cu anul 1898, Dr. Benedict Lust, un medic german care practica medicina în New York, a stabilit practica naturopatie, bazată pe terapia cu ozon.
De asemenea, în 1898, homeopatul Dr. S.R. Beckwith, din New York, a publicat o broșura în unde explica utilizarea invenției sale, Generatorul Thermo-ozon, în tratamentul unei game largi de boli.
In 1902, J.H. Clarke din Londra descrie în cartea sa, „Un dicționar de practică Materia Medica”, utilizarea cu succes a apei ozonificate („Oxygenium”) in tratarea anemiei, cancerului, diabetului, gripei, otrăvirii cu morfină, rănilor ulcerate, otrăvirii cu stricnină și tusei convulsive.
În 1902, Dr. Charles Linder din Washington, a fost menționat într-un articol într-un ziar local, în care a declarat că el a injectat ozon ca parte a practicii sale medicale standard.
In 1904, „Utilizarea medicală a hidrozonului (apa ozonificată) și glicozonului (ulei de măsline ozonificat)” de Charles Marchand (un chimist din New York) a apărut în ediția a 19-a. Cartea există în Biblioteca Congresului cu ștampila de aprobare din partea US Surgeon General.
Această utilizare activă și eficientă a ozonului terapeutic precede înființarea FDA în 1906.
În 1911 Dr. Noble Eberhart, 1eful departamentului de Terapii fiziologice de la Universitatea Loyola din Chicago a publicat „Manual de lucru cu curenți de înaltă frecvență” . În capitolul 9, el detaliază utilizarea ozonului pentru a trata tuberculoza, anemia, cloroza, tinitusul, tusea convulsivă, astmul bronșic, bronșita, febra fânului, insomnia, pneumonia, diabetul, guta și sifilisul.
În 1912, Dr. H.C. Bennett a publicat „Ghidul electro-terapeutic”. El a descris utilizarea Ozol-ului, care este de fapt ozon-ul respirat după trecea prin uleiurile de eucalipt, pin sau cimbru.
În 1913, s/a pus bazele Asociației de Est pentru Terapia cu oxigen de către Dr. Eugene Blass si unele asociații germane.
În timpul primului război mondial, (1914-1918) ozonul a fost utilizat pentru a trata ranile, problemele piciorului, cangrena si efectele otrăvitoare ale gazelor.
Dr. Albert Wolff a folosit de asemenea ozonul pentru tratamentul cancerului de colon, iar cancerului ulcere si de col uterin numai începând cu anul 1915.
Doctor Charles Neiswanger a publicat „Practica Electro-terapeutică” În 1920. În capitolul 32 el a menționat că îndreptățește afirmația folosirii „Ozonului ca agent terapeutic”.
În1920, Nikola Tesla a dat unda verde pentru producția sub licență a unui purificator de aer de ozon în Canada, pe baza de design-ului lui cu plasma rece.
În 1926, Dr. Otto Warburg de la Institutul Kaiser din Berlin a anunțat că a descoperit că cauza a cancerului este o lipsa de oxigen la nivel celular. Pentru descoperirea sa, el a fost distins cu Premiul Nobel pentru medicină în 1931 și din nou în 1944. El este singura persoană care a primit două Premii Nobel pentru medicină. El a fost, de asemenea, nominalizat pentru un al treilea.
În 1929, o carte numită „Ozonul și acțiunea sa terapeutică” a fost publicată în Statele Unite și cuprindea listarea a 114 boli și cum pot fi tratate cu ozon. Cei 40 de autori au fost șefii tuturor spitalelor americane.
În 1930, medicul dentist elvețian Dr. EA Fisch a fost folosind ozonul în stomatologie, și a scris multe lucrări despre tratamentele aplicate. El a introdus această practică medicală și chirurgului austriac Dr. Erwin Payr în 1932.
[În 1933, Asociația Medicală Americană, condusă de Morris Fishbein, a început eliminarea tuturor tratamentelor medicale care au fost competitive cu tratamentul medicamentos. Suprimarea terapiei cu ozon in SUA a început atunci și continuă și la această oră, cu excepția a zece state din SUA în care medicii sunt protejați de legile statului. La cererea AMA, FDA a început sechestrarea generatoarelor în anii 1940.]
În 1935, M. Sourdeau a publicat o lucrare despre „Ozonul în terapie” în Franța.
Dr. Aubourg și Dr. Lacoste sunt 2 medici francezi care au folosit ozonul prin insuflare între anii 1934-1938. Aubourg a scris „Ozonul medical: producere, dozare și metode de aplicare clinică” în 1938. El a introdus ozonul rectal și vaginal, l-a injectat în răni și l-a folosit în respirație. În peste 8000 de cazuri nu au existat efecte secundare nocive.
Dr. Hans Wolff a scris cartea „Ozonul Medical” în anii 1940.
În 1942 a fost publicată „Detoxifierea Gordon și Hidro-chirurgia: teorie și practică” care acoperă utilizările medicale ale ozonului ca terapie de curățare a colonului.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Dr. Robert Mayer a aflat de terapia cu ozon de la prizonierii de război germani de la Ellis Island, și a folosit ozonul în practica sa pentru următorii 45 de ani.
În 1961, Enciclopedia de Tehnologie Chimică a declarat: „În timpul istoriei de 80 de ani de utilizare pe scară largă a ozonului, nu a existat niciodată o moarte umană atribuită ozonului”.
În 1982, manualul german despre „ozonul medical” este publicat de Dr. E. Fischer în Heidelberg.
În 1985, Dr. Renate Viebahn a publicat „Procesul biochimic fundamental în terapia cu ozon”. Dr. Siegfried Rilling a publicat „Aplicații clinice de bază ale terapiei cu ozon”.
În 1990, cubanezii au raportat succes in tratarea cu ozon a glaucomului, conjunctivitei și retinitei pigmentare.
Astăzi, după 133 de ani, terapia cu ozon a obținut recunoaștere în lumea întreagă, cu Germania, Italia, Franța, Rusia, România, Polonia, Cehia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Israel, Japonia, Singapore, Brazilia, Cuba, Mexic, patru provincii canadiene și 14 state ale SUA (Alaska, Washington, California, Colorado, Nevada, New Mexico, Texas, Oklahoma, Georgia, New York, Carolina de Nord, Ohio și Minnesota) în frunte.
Urmărește-ne și pe Google News
