Mai de mult şi de ceva timp se discută despre posibilitatea unui „Pământ gol”. Cartea „Un zbor spre ţara de dincolo de Polul Nord. Jurnalul pierdut al Amiralului Richard E. Byrd” a făcut doar să reîmprospăteze aceste preocupări.
Evident, nu toată lumea are aceeaşi opinie, argumentul cel mai des invocat împotrivă acestei ipoteze fiind mai multe: dacă ar fi adevărat, pământul gol ar fi fost descoperit de mult; expediţiile din ultimul secol la ambele poli nu au arătat nici un semn de „activitate OZN” şi nici prezenţa vreunor „găuri” la Polul Sud; în sfârşit, ceea ce noi numim Polul Nord…sta pe ape, undeva sub povara tonelor de gheaţă eternă!
Replicile şi încercările de a justifica şi întări această ipoteză sunt numeroase: Pământul ar fi de fapt un „tor”, un corp geometric mult mai sofisticat decât „simpla şi banala sferă” pe care i-o dăm noi (desi torul este o forma geometrică uşor de imaginat – este obişnuitul covrig simplu); cei doi poli ar fi cele două „intrări”, mai exact, reflexia lor în lumea noastră fizică obişnuită; în fine, conceptul în care ideea de Pământ gol pare cel mai simplu de imaginat este cel al călătoriilor spaţiale, în care existenţa unor planuri interioare, nefizice sau semi-fizice, capabile să găzduiască propriile lor forme de viaţă şi comunităţi colective, nu este cu nimic neobişnuit.
Se poate foarte bine să existe o altă dimensiune a lumii (a patra? a cincea? a câta?) în care să existe fiinţe semi-fizice, cu o structură mai subtilă decât a noastră, dar perfect capabile să supravieţuiască în interiorul materiei. Poate foarte bine să existe o întreagă lume în jurul nostru, în această altă dimensiune, şi noi să nu avem acces la ea.
Pentru că doar puţine dintre fiinţele care o locuiesc sunt fizice, asemănătoare nouă… Au fost sau sunt în continuare contacte directe cu această „a doua lume” a Terrei? Amiralul Byrd a fost unul dintre cei norocoşi care au avut acces la această civilizaţie paralelă, atât de dezvoltată
Urmărește-ne și pe Google News
