Este posibil să te simți, brusc, fără preaviz, fără pregătire, pur și simplu. Și această uimire îți îngheață genele, iar în acea pauză lungă dintre două clipiri, nu știi ce să faci mai întâi. Să te miri că acea parte a sufletului pe care o credeai în moarte clinică s-a trezit la viață? Să te temi de tine însuți, de posibilitatea de a deveni un străin pentru cel care ești acum? Sau să ai frică – da, frica este altceva – că ar putea să te reîndrăgostești?
Probabil ar trebui să existe cursuri despre reîndrăgostire, la fel cum există cursuri de prim ajutor. Să știi la ce să te aștepți, să fii pregătit, să știi ce să faci atunci când simți că sufletul ți se cutremură, dar ești tentat să fugi sau să te ascunzi, dar rămâi paralizat, îngrozit că ai putea fi prins – din nou – sub dărâmături.
Și, într-un final, reușești să clipești. Și vezi că nu s-a întâmplat nimic rău. Că poți să-ți miști gândurile, buzele, mâinile și întregul trup. Și clipești din nou. Și din nou. Și din nou. Și, inspirând adânc, începi să zâmbești. Pentru că uitaseși cât de bine se simte să simți. Uitaseși cât de bine este să ai sufletul întreg și să-l lași să zburde, fără frica de a distruge ceva.
Poate această dată nu va mai fi niciun cutremur.” Nici nu ai timp să îți duc gândul la capăt că începi să te sperii din nou. Această dată din cauză că simți pe buze toată avalansa de lucruri nespuse pe care le-ai ignorat și le-ai ascuns prin colțuri, prefăcându-te că nu există. Simți cum toate aceste lucruri pe care nu le-ai mai spus de multă vreme, nimănui, încearcă să iasă la iveală, simți că vrei să spui „totul” astfel încât chiar și tu să-l auzi și să înțelegi că în tine există atâtea fețe ale sufletului care își cer dreptul de a fi readuse la viață.
Clipești din nou și îți este din nou frică – da, frica este altceva. Îți este frică că nu le vei putea spune pe toate într-o singură dată. Îți este frică că nu vei mai avea curajul să o faci în viitor și îți este frică că îl vei putea speria pe celălalt atunci când îi vei revărsa un întreg univers. Îți este frică de fiecare în parte și de toate la un loc.
Și clipești din nou, și tăcești pentru un moment, pentru ca apoi să schimbi brusc subiectul conversației, cu o stângăcie care poate fi derutantă chiar și pentru tine. Probabil, la aceste cursuri de reîndrăgostire, oamenii ar trebui să învețe și cum să fie mai puțin stângaci. În fond, nimeni nu este aruncat în ocean fără un colac de salvare.
Gata, inspiră, clipește și respira. A trecut, iar acum ești din nou un om mare, care are control asupra sufletului și tăcerilor sale. Deci, poți spune „La revedere” și să-ți continui viața.
„Pfff, ce noroc că nu am distrus nimic!”
Urmărește-ne și pe Google News