În cazul în care simți că ai probleme cu motivația când joci poker, primul pas pe care e bine să-l faci este să înțelegi cauzele. Pokerul este un joc distractiv, însă există și riscul să apară o lipsă de motivație, în special în momentele în care lucrurile nu funcționează așa cum dorești.
O serie negativă se poate transforma într-o lipsă de motivație, în care îți poți pierde pasiunea pentru joc. Cauzele lipsei de motivație din poker pot fi mai multe, dar cele mai comune sunt următoarele:
- rezultate negative – o serie proastă ce pare fără sfârșit te poate determina să îți pierzi încrederea în tine
- oboseala mentală – ajungi la un punct de saturație din punct de vedere mental din cauza sesiunilor prea lungi
- frica de eșec – rezultatele slabe te-au făcut să crezi că orice ai face nu vei avea succes
- lipsa obiectivelor clare – joci fără să ai prestabilite anumite obiective
Ce poți să faci?
Înțelege că eșecul face parte din joc
Este adevărat că e frustrant să pierzi. Nimănui nu-i place să piardă și nu există om să se așeze la masă cu gândul că va pierde. Dacă participi la un turneu cu 1000 de oameni, toți vor avea două gânduri: să se distreze și să termine cât mai sus. Însă ține cont că la poker nimeni nu poate câștiga întotdeauna. Nici cei mai buni jucători din lume nu reușesc să facă asta.
Daniel Negreanu și Phil Hellmuth Jr. au vorbit adesea despre problemele pe care le-au avut cu variația. Dacă ei, care sunt la un nivel atât de mare, au astfel de probleme, de ce te-ar mira că apar și pentru jucătorii obișnuiți? Înțelege că eșecul face parte din joc și acceptă momentele mai puțin faste. Apoi încearcă să îți dai seama care sunt greșelile pe care le faci și cum poți să le elimini.
Elimină oboseala mentală și fizică
De multe ori, greșelile comise la masa de poker ascund o stare de oboseală, atât fizică, cât și mentală. Încearcă să nu mai începi sesiuni de poker noaptea, dacă simți că acest lucru nu funcționează pentru tine. Partea bună este că platformele de online poker sunt deschise 24 din 24, 7 zile din 7. Poți așadar să-ți ajustezi programul în așa fel încât să joci atunci când ești cât mai bine din punct de vedere fizic și mental.
Nu ignora oboseala mentală, deoarece este la fel de importantă precum cea fizică. Încearcă să faci exerciții care să te introducă într-o stare de spirit bună. Fie că e vorba despre yoga sau de mindfulness, acestea două ajută enorm și sunt practicate de mulți jucători de poker.
Redescoperă bucuria jocului
Dacă te temi de eșec, întreabă-te din nou de ce ai început să joci poker. În peste 90% din cazuri, oamenii nu au început să joace poker cu gândul că vor câștiga bani. Recompensele financiare au apărut ulterior, pe măsură ce jucătorii au evoluat. Însă pokerul atrage la început prin alte lucruri: distracție, spirit de competitivitate, adrenalină.
Ar trebui să începi să le simți din nou pentru a-ți recăpăta motivația de a juca poker. Întreabă-te de ce te-ai apucat de poker în primul rând și apoi s-ar putea să redescoperi farmecul acestui joc. Nu pune presiune financiară pe tine, deoarece nu ajută. Ba chiar s-ar putea să îți facă și mai mult rău. Încearcă să te bucuri la maxim de distracția pe care acest joc o oferă. Poți să încerci să joci și live alături de prietenii tăi pentru a redescoperi farmecul jocului.
Stabilește noi obiective
În poker e bine să ai mereu obiective clare trasate. Câteodată există riscul să nu le îndeplinești. Însă asta nu înseamnă că nu poți să ajustezi strategia din mers. În cazul în care vezi că nu ți-ai îndeplinit anumite obiective, poți stabili unele noi.
E bine să faci acest lucru în mai mulți pași, pornind de la obiective pe termen scurt până la unele pe termen intermediar și apoi la unele pe termen lung. Astfel îți vei face o idee mai clară. Și, din moment ce ai și obiective pe termen scurt, vei fi mai motivat să le îndeplinești. Caută pasiunea în tot ceea ce faci și bucură-te de fiecare moment pe care îl petreci la masă. Cu cât vei fi mai relaxat, cu atât vei fi și mai motivat.
Urmărește-ne și pe Google News