Cercetătorii oferă teorii uimitoare despre originile Universului, despre quasari şi galaxii, dar despre Pământ, acea planetă care ne-a furnizat condițiile necesare vieții de peste 3 miliarde de ani, încă nu avem o înțelegere profundă. Este dificil de acceptat că Pământul este singura planetă cu viață – animale, plante, pești, oameni – dar până când nu vom avea dovezi contrarii, oricât de atractive ne par galaxiile, suntem singurele ființe cunoscute cu adevărat. Prin urmare, Terra continuă să ne uimească cu misterele ei, de la enigmele scoarței terestre la lumea plină de viață din adâncurile oceanelor, de la vulcanii enigmatici la abisurile peșterilor. Cu toate acestea, astăzi, pare că știm mai multe despre Luna sau Marte (după cum ne mândrim, noi, astrofizicienii) decât despre planeta pe care trăim. Iată câteva exemple care demonstrează complexitatea planetei noastre, așa cum sunt prezentate pe site-ul LiveScience.
Cuprins
La Viteza maximă.
Creăm avioane cu viteze supersonice, dar câți dintre noi își dau seama că suntem călători într-o navă trans-galactică care „alunecă” prin Univers, către constelația Leului, la o viteză uimitoare de 390 km/s? Este o minune că nu ne încolțim în ceva prin spațiu, în toți acești ani!
Sfera ușor aplatizată.
Ne place perfectiunea sferei și considerăm că Pământul este o expresie a acestei perfecțiuni. Dar Pământul nu este în niciun caz o sferă perfectă, aceasta datorită forței centrifuge rezultate din rotația planetei, care acționează perpendicular pe axa Pământului, acea axă care este înclinată. Rezultatul este că la Ecuator, forța centrifugă nu este în opoziție exactă cu gravitația. Acest dezechilibru se adaugă în zona ecuatorială, unde gravitația împinge un volum suplimentar de apă și masă terestră, rezultând forma ușor aplatizată a planetei.
Vârsta apreciată a planetei.
Cercetătorii au determinat că vârsta Terrei, bazată pe datele obținute prin analiza celor mai vechi roci și meteoriți descoperiți pe suprafața sa, ar fi de aproximativ 4,54 miliarde de ani. Printre cele mai vechi roci cunoscute se numără Centura Nuvvuagittuq, localizată pe coasta Golfului Hudson din Quebec, Canada, cu o vârstă estimată la 4,28 miliarde de ani. Însă există posibilitatea ca aceste estimări să fie incorecte, iar adevărata vârstă a Terrei să fie mai mare sau mai mică.
Rezervorul de apă dulce al planetei.
Când ne bucurăm de un dus sau când bem un pahar cu apă, ne gândim la originea acesteia? Majoritatea apei dulci de pe Terra provine din Antarctica, cel mai mare rezervor de apă dulce de pe planetă. Aproximativ 90% din gheața și 70% din apa dulce se află pe acest continent.
Un ciclu continuu de transformare.
Planeta noastră nu este inerțială și înghețată, ci este plină de viață, cu un ciclu de reciclare inclus. Magma din adâncurile Terrei se ridică spre suprafață și se solidifică sub forma de roci magmatice. Procesele tectonice ridica aceste roci la suprafață, unde sunt supuse proceselor de eroziune. Fragmentele rezultate din eroziune sunt depozitate și îngropate, iar presiunea exercitată de straturile de deasupra le compactează, transformându-le în roci sedimentare, precum gresiile. În timp, rocile sedimentare se scufundă și mai mult și sunt transformate în roci metamorfice prin acțiunea presiunii și a temperaturii ridicate. Desigur, acest proces nu este perfect circular. Rocile sedimentare pot fi supuse din nou eroziunii și rocile metamorfice pot fi ridicate la suprafață. Dar, dacă rocile metamorfice sunt capturate într-o zonă de subducție, unde o parte a crustei pătrunde sub alta, acestea pot fi topite și transformate din nou în magma.
Cea mai fierbinte si cea mai rece locatie.
Trecutul nu este cunoscut, dar din momentul în care au fost efectuate măsurătorile, cel mai fierbinte loc de pe Pamânt se află în Libia, la El Azizia, unde stațiile meteorologice au înregistrat temperatura maximă de 57,8 grade Celsius pe 13 septembrie 1922, potrivit NASA Earth Observatory. Pe de alta parte, cel mai rece loc de pe Terra este Antarctica, unde în timpul iernii temperaturile pot cobori până la minus 73 de grade Celsius. Ce mai scăzută temperatură a fost înregistrată pe 21 iulie 1983, la stația științifică rusă Vostok din Antarctica, în plină iarnă australă, cu minus 89,2 grade Celsius, potrivit USGS.
Există o teorie potrivit căreia Pamântul ar fi avut la un moment dat două sateliți importanți, unul dintre ei fiind mai mic decât Luna și având un diametru de aproximativ 1.200 km. Acest al doilea satelit ar fi căzut în urma unui impact catastrofal cu Luna, cauzând caracteristicile diferite ale celor două părți ale Lunii. De asemenea, unii oameni de știință susțin că Pamântul continuă să aibă un „satelit temporar”, care variază în dimensiune și care rămâne pe orbita Terrei pentru cel mult 9 luni, fiind apoi proiectat în spațiu. Acest satelit temporar este un asteroid atras de gravitația terestră în timp ce trece prin vecinătatea planetei în drumul său în jurul Soarelui.
Anomalie gravitationala
Un alt exemplu de anomalie gravitationala este cel din zonele cu un conținut ridicat de apa subterana sau minerale. De exemplu, o zona cu un conținut ridicat de apa subterana poate avea o gravitație mai mica decat zona invecinata. Invers, zonele cu un conținut ridicat de minerale dense, precum aur sau platina, pot avea o gravitatie mai mare decat zona invecinata. Aceste anomalii gravitaționale pot fi masurate cu ajutorul tehnologiilor precum gravimetrul și pot fi utilizate în explorarea geologică și pentru descoperirea resurselor subterane.
Schimbarea polarității
Incertitudinea dacă este realitate sau doar teorie încă persistă, fiind un mister. Planeta noastră a experimentat perioade regulate de inversare a polilor magnetici, la fiecare 200.000-300.000 de ani, în ultimele 20 de milioane de ani. Deși, din 2016 s-a depășit perioada dintre inversările ultimei asemenea perioade. Procesul acesta durează sute de mii de ani și se produce prin distanțarea polilor magnetici de la regiunile polilor geografici, urmând inversarea acestora, conform astronomilor de la Universitatea Cornell.
Un munte curios.
Se știe că Everest este cel mai înalt vârf de pe Pământ, având o înălțime de 8.848 metri deasupra nivelului mării. Dar, puțini cunosc faptul că un alt munte are o înălțime totală de 17.170 metri. Este vorba despre Mauna Kea, care conform USGS se află la o altitudine de 4.170 m deasupra nivelului mării, dar continuă să coboare sub apă încă 5.000 m. Partea centrală a vulcanului Mauna Kea a creat o depresiune la fundul mării cu o înălțime de încă 8.000 m, în forma unui con întors pe dos.
Urmărește-ne și pe Google News
