În 1997 a apărut controversata carte „The Day After Roswell”, scrisă de locotenent-colonelul în retragere Philip J. Corso (1915-1998) și publicistul William J. Birnes, prompt tradusă și editată și în română, cu titlul „După Roswell”. În paginile ei se pretinde că între 1961 și 1963, când Corso era șeful biroului „tehnologii străine” din departamentul de cercetare-dezvoltare al armatei terestre din SUA, la Pentagon, el ar fi avut acces la artefacte recuperate după prăbușirea unui OZN în 1947, la Roswell. Corso susținea că – executând ordinele generalului Arthur Trudeau, superiorul său la Pentagon – a înmânat părți din această tehnologie străină unor contractori industriali conectați la armata americană, fără a dezvălui adevărata origine a artefactelor.
Americanii ar fi obținut din studiul acestora un avans în domenii precum: circuitele integrate, fibrele optice, laserele, dispozitivele de vizualizare pe timp de noapte, fibrele super-rezistente (cunoscute sub numele de Kevlar) etc. Potrivit lui Corso, s-ar fi stabilit că obiectul prăbușit la Roswell a fost o navă spațială biologică, funcționând în combinație cu un echipaj de EBE (entități biologice extraterestre), în fapt roboti biologici creati prin inginerie genetică avansată, clonați proiectați pentru a rezista în condițiile extreme ale călătoriilor prin spațiu. Aceste EBE ar fi fost capabile să conducă sistemele de propulsie și de navigare prin intermediul unei interfete neuronale speciale, conectate cu navă, entitățile devenind aproape o parte integrantă a acesteia.
În anii care au urmat apariției cărții „După Roswell”, aceasta a fost criticată din cauza unor informații extrem de suspecte sau inexactități evidente. Cu toate acestea, ea încă rămâne plauzibilă, dat fiind cariera cunoscută a colonelului și numeroasele marturii independente sau date oficiale dezvăluite între timp. Procurorul Peter A. Gersten, directorul executiv al organizației non-profit „Cetățenii contra secretului OZN” din Arizona, a obținut în mai 1998 un afidavit de la colonelul Corso, privind autenticitatea informațiilor prezentate în carte. Acest afidavit a fost depus de colonel cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa și a fost utilizat de Gersten în procesul împotriva Departamentului Armatei, pentru a determina acesta să dezvăluie informațiile privind cazul Roswell.
În depoziția sa, Corso a declarat, printre altele, că în jurul datei de 6 iulie 1947, când se afla stationat la Fort Riley, Kansas, a văzut personal o creatură neumană cu patru picioare de 1,20 metri înălțime, cu mâini ciudate cu patru degete, cu picioare subțiri și cu un cap disproporționat de mare, asemănător cu un bec electric. Orbitele ochilor erau foarte mari, migdalate, îndreptate spre un nas micuț. Nu avea sprâncene sau alte semne de păr facial. Creatura avea doar o mică fanta plată în locul gurii, complet închisă, mai mult asemănătoare cu o cutezătură sau o creastătură între nas și partea de jos, lipsită de bărbie, a craniului, decât cu un orificiu funcțional. Corso a mai declarat că în 1961, la Pentagon, a intrat în posesia „Fișierului Roswell”, care conținea constatările din teren, rapoartele de autopsie, alături de resturi recuperate din prăbușirea unui vehicul extraterestru în Roswell, New Mexico, în 1947. Autopsia ar fi fost realizată la Walter Reed Hospital, iar raportul se referea la o „entitate biologică extraterestră”.
Multă lume s-a întrebat – ar putea fi adevărat acest lucru? Mulți se-ntreabă – ce ar putea determina un ofițer superior cu o carieră strălucită să recurgă la minciuni atât de flagrante? Încetul cu încetul, criticile s-au indreptat si spre coautor, care ar fi „înfrumusețat” realitatea faptelor. Philip Corso Jr., fiul colonelului, a declarat cu ceva timp înainte că atunci când tatăl său a citit schițele cărții – așa cum a fost aceasta redactată de Birnes – a făcut o mulțime de sublinieri, evidențiind lucruri pe care el nu le-a spus sau care s-au întâmplat altfel, dar textul nu s-a mai putut reface atunci. În acest context, lumea ufologilor a primit cu interes vestea că manuscrisele originale ale lui Corso, care au stat la baza cărții, au devenit accesibile marelui public în mai 2010 sub numele de „Dawn of a New Age”. Din păcate, chiar și după lectura lor, marile probleme legate de afirmațiile colonelului rămân fără răspuns.
