A trecut 5 ani de la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, moment important al luptei românilor pentru dreptate şi unitate naţională. Anul 1918 a fost anul marilor împliniri ale năzuinţelor poporului român de a trăi liber şi independent, în interiorul unei singure graniţe, care să reprezinte conturul unei Românii reîntregite. Evenimentele le-au fost favorabile, în primul rând datorită prăbuşirii marilor imperii, care ţineau populaţia românească ca într-un cleşte: ne referim aici la imperiile ţarist, habsburgic şi otoman şi, în al doilea rând, datorită poziţiei americane faţă de conflictul mondial şi al programului wilsonian, de respectare a naţionalităţilor şi a dreptului popoarelor la autodeterminare.
In aceste împrejurări, a fost posibilă făurirea unităţii naţionale prin alipirea la vechiul regat al României a provinciilor româneşti aflate sub ocupaţie străină – Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Putem aminti aici şi alipirea insulei Ada Kaleh, atribuită României de Consiliul Suprem al Puterilor Aliate de la Paris,în şedinţa din 28 august 1919. Revoluţia rusă din 1917 a distrus puterea militară a imperiului ţarist şi a cufundat ţara în haos şi anarhie. S-a creat momentul favorabil amplificării mişcărilor de eliberare a popoarelor ţinute cu sila în imperiul moscovit în această situaţie se afla şi Basarabia, cu o populaţie de 2.725.000 de suflete, din care 1.810.000 români (66,5%). Deasupra pământului robit al Basarabiei a fost reaprinsă flacăra luptei pentru dreptate şi s-a desfăşurat steagul revendicărilor naţionale.
Pătura intelectuală progresistă a trecut la organizarea unui partid naţional democrat moldovenesc, la congresele căruia s-a proslăvit cu tărie fiinţa neamului românesc, ca neam băştinaş al acestei provincii, care are dreptul necontestat la stăpânirea ei, în Basarabia erau şi forţe ostile unirii cu România. Lupta nu a fost uşoară, dar până la urmă au câştigat unioniştii. Un pas uriaş s-a făcut la Marele Congres Ostăşesc din 29 noiembrie 1917, cu participarea a 589 de deputaţi, soldaţi şi ofiţeri, care au proclamat autonomia politică şi teritorială a Basarabiei şi a ales Sfatul Ţării, care, în şedinţa din 15 decembrie 1917, proclama republica democratică moldovenească, cu Ion Ianculeţ ca preşedinte. Pe 24 ianuarie, st. v. Sfatul Ţării hotărăşte independenţa deplină a Basarabiei, trecându-se imediat la tratativele cu România. Pământul moldovenesc dintre Prut şi Nistru, rupt de la sânul ţării, în 1812, urmare a hotărârii Sfatului Ţării din 27 martie 1918, s-a reîntors la vechiul trup.
A venit rândul Bucovinei, partea de nord a Moldovei, anexată de Imperiul habsburgic, în anul 1775, să-şi hotărască singură soarta. Adunarea Constituantă, formată din deputaţii români din parlamentul de la Viena, primarii întregii provincii, ş.a., întruniţi la Cernăuţi, pe 27 octombrie 1918, au decis ca şi Bucovina să aleagă calea alături de patria mamă, România.
Pentru pregătirea momentului, se alege un Consiliu Naţional, având în fruntea sa pe Iancu Flondor. O lună mai târziu, pe 28 noiembrie, se convoacă Congresul reprezentanţilor populaţiei basarabene, format din 74 de români, 13 ruteni, 7 germani şi 6 polonezi, care, în unanimitate, votează unirea Bucovinei cu România. Acest an 1918, orânduit de bunul Dumnezeu, a fost încununat de istorica hotărâre a Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie 1918, de la Alba lulia, prin care s-a desăvârşit unirea tuturor românilor într-un singur stat, statul român unitar, România. La 1 Decembrie 1918, toate drumurile românilor au dus la Alba lulia.
Oraşul, străzile, platoul cetăţii, erau tixite de lume, a venit ţărănimea din satele ardelene, a venit intelectualitatea românească şi, nu în ultimul rând, a venit mulţimea de muncitori de la Reşiţa, Anina, Bocşa, Brad, Zlatna, Turda, Dej, Uioara etc. Au venit cu toţii, cu dorinţa de dreptate şi libertate, cu dorinţa de a făuri o singură ţară pentru toţi românii de pretutindeni şi speranţele lor nu au fost zadarnice. Ziua de 1 Decembrie a fost un triumf, venit ca răsplată pentru lupta de secole a românilor aflaţi sub robie străină. Hotărârile luate de populaţiile din istoricele provincii Basarabia, Bucovina şi Transilvania au fost prezentate regelui Ferdinand I, fiind parafate de acesta, dar, pentru o recunoaştere generală, trebuiau validate de comunitatea internaţională.
Acest lucru s-a petrecut la sfârşitul războiului din tranşee, la Conferinţa de Pace de la Paris, care s-a deschis pe 18 ianuarie 1919, România intrând într-o nouă, lungă şi dură luptă, de astă dată diplomatică. Apărându-şi cu ardoare demnitatea naţională, diplomaţia noastră a învins.
Urmărește-ne și pe Google News
