La ora 4.31 a.m., o fotografie neautorizată a lui Stalin în Kremlin îl arată pe acesta chiar în momentul în care a fost informat că Germania a lansat o invazie și un atac asupra Uniunii Sovietice.
La 22 iunie 1941, armata lui Adolf Hitler a lansat o campanie împotriva Uniunii Sovietice, al cărei scop era distrugerea statului sovieto-rus și ocuparea „Lebensraum-ului german din est”, pe baza Planului Barbarossa, până la Urali. Dar, în loc de atacul fulgerător din anii precedenți, campania sovietică a fost prelungită: apărătorii Frontului de Est au inversat soarta celui de-al Doilea Război Mondial și au deschis calea pentru căderea Germaniei naziste.
Deși Stalin s-a îndoit de intențiile lui Hitler până la începutul ofensivei, consilierii săi se temeau de mult timp că naziștii vor face acest pas, a cărui necesitate liderul nazist o explicase deja în detaliu în Mein Kampf. În viziunea dictatorului german, lupta împotriva Uniunii Sovietice era o cruciadă împotriva „ororii bolșevismului”, în care se vedea pe sine însuși ca salvator al Europei, campion al luptei împotriva răului, iar cu victoria dorea să creeze un „spațiu vital” colonizabil pentru Germania, care să se extindă până la Munții Ural.
Forma finală a Planului Barbarossa a fost pusă pe biroul lui Hitler la 15 februarie 1941, cu trei luni înainte de lansarea planificată a invaziei. Comandanții care au elaborat strategia prevedeau o ofensivă în direcția principalelor zone industriale rusești, cu trei armate, care să culmineze cu cucerirea Leningradului și a Moscovei.
Operațiunea, bazată pe planul Barbarossa, a implicat inițial aproximativ 3 milioane de soldați, 3.000 de tancuri și 2.500 de avioane, iar această armată gigantică a avansat apoi sub comanda generalului von Leeb spre Leningrad, a lui von Bock spre Moscova și a lui Gerd von Rundstedt spre Marea Neagră. Armata Roșie sovietică era în inferioritate numerică față de Wehrmacht, dar mult mai numeroasă la avioane și tancuri, dar la început acest lucru nu a contat prea mult. Forțele aeriene germane au câștigat rapid avantajul asupra liniei frontului și au distrus majoritatea avioanelor inamice de la sol. După 22 iunie, statul major al lui Stalin – decapitat în 1937-38 – era în dezordine totală, iar Wehrmachtul a avansat aproape 500 de kilometri în câteva zile.
Experiența inițială arăta, așadar, că germanii vor obține o victorie fulgerătoare, asemănătoare cu cea din campania din 1940 din Franța, iar aliații celui de-al Treilea Reich au intrat în război în zile succesive pentru a câștiga bunăvoința lui Hitler: Italia și România au declarat război în aceeași zi, Slovacia pe 23, Finlanda pe 25, iar premierul Ungariei, László Bárdossy, pe 27. La Moscova, la 30 iunie 1941, a fost înființat Comitetul de Stat pentru Apărare Națională, condus de Stalin, care, încet-încet, a depășit haosul și a organizat apărarea țării, care se afla într-o stare de haos.
La fel ca în campania lui Napoleon din 1812, armata lui Hitler a avut în cele din urmă probleme în cucerirea vastelor pustietăți rusești; există încă o dezbatere aprinsă între istoricii militari cu privire la măsura în care întârzierea de o lună a contribuit la eșecul comandamentului german, dar cert este că ofensiva fulger a murit în toamna anului 1941, în apropierea orașelor-cheie Leningrad și Moscova.
În ciuda tuturor succeselor sale, planul Barbarossa a eșuat, frontul a fost înăsprit, iar cu ajutorul lui Churchill, atât diplomatic, cât și financiar, Uniunea Sovietică a avut șansa de a-și aduna forțele și, într-o luptă disperată, de a schimba mai târziu situația războiului mondial.
Urmărește-ne și pe Google News
