Rajendra Dawadi, directorul în vârstă de 47 de ani al unei școli din Nepal, a avut la dispoziție doar câteva minute pentru a reacționa după ce a primit avertizarea că o viitură puternică se apropia. A sunat alarma, a ordonat evacuarea elevilor și a cerut autobuzelor școlare să se întoarcă. Toți cei 1.643 de copii au ajuns la adăpost înainte ca apele să distrugă complet clădirea școlii.
Există momente în care o singură decizie luată la timp poate face diferența dintre viață și moarte. În Nepal, directorul Rajendra Dawadi a fost pus într-o asemenea situație pe 26 august 2026, când o viitură devastatoare se apropia rapid de Tribhuvan Trishuli Secondary School, din valea Trishuli, districtul Nuwakot.
Dawadi, în vârstă de 47 de ani, a înțeles rapid că situația era mult mai gravă decât părea inițial. În loc să aștepte confirmări suplimentare, a trecut imediat la evacuarea școlii.
Decizia sa a făcut posibilă evacuarea celor 1.643 de elevi aflați la școală sau în drum spre aceasta. La scurt timp după ce copiii au ajuns pe teren mai înalt, apele au lovit zona și au distrus clădirea școlii.
Cum a aflat directorul că viitura se apropia?
În dimineața respectivă, școala funcționa în condiții normale. Dawadi se afla în clădire când a primit, în jurul orei 9:20, un avertisment urgent despre situația din amonte.
Un prieten l-a informat că un sat fusese deja afectat de apele care coborau cu o forță uriașă și că situația se deteriora rapid. Inițial, directorul considera că școala ar putea fi într-o poziție relativ sigură.
Clădirea din beton se afla la aproximativ 60 de metri deasupra râului, iar poziția sa părea să ofere o anumită protecție. Totuși, informațiile primite au indicat că nivelul apei creștea mult mai repede decât se anticipase.
La scurt timp, un părinte a venit la școală cu o avertizare și mai îngrijorătoare: apa se apropia rapid.
Dawadi nu a mai așteptat.
A înțeles că orice minut pierdut putea pune în pericol sute de copii.
Ce a făcut Rajendra Dawadi pentru a evacua copiii?
Prima măsură a fost să sune clopoțelul școlii, însă de această dată nu pentru începutul orelor.
Clopoțelul a devenit semnalul de evacuare.
Dawadi le-a cerut profesorilor să oprească activitățile și să scoată imediat elevii din sălile de clasă. Copiii au fost conduși către zone mai înalte și mai sigure, departe de râul Trishuli.
În același timp, directorul știa că o parte dintre elevi nu ajunseseră încă la școală. Mai multe autobuze școlare se aflau în drum spre clădire și transportau sute de copii.
A început să îi contacteze pe șoferi și le-a cerut să nu mai continue spre școală, ci să se întoarcă imediat.
Una dintre situațiile cele mai periculoase a fost cea a unui autobuz care ajunsese deja foarte aproape de zona afectată.
Dawadi a observat că autobuzul se apropia de pod și a încercat să îl avertizeze pe șofer. Vehiculul a reușit să ajungă pe partea sigură la timp.
La scurt timp după aceea, podul a fost distrus de viitură.
Practic, evacuarea s-a desfășurat contra cronometru.
Cât timp au avut elevii pentru a ajunge în siguranță?
Fereastra de timp a fost extrem de scurtă.
Potrivit relatărilor despre incident, Dawadi a avut la dispoziție aproximativ 14 minute pentru a organiza evacuarea după avertizarea inițială.
Profesorii i-au ajutat pe copii să urce către terenul mai înalt. Unii au fugit pe jos, în timp ce în situații de urgență au fost folosite și motociclete pentru a transporta copiii care aveau nevoie de ajutor.
În cele din urmă, elevii s-au adăpostit pe o zonă mai înaltă, inclusiv sub un copac de bodhi, în timp ce apele continuau să avanseze prin vale.
În acele minute, prioritatea nu mai era școala, autobuzele sau bunurile personale.
Singurul obiectiv era ca fiecare copil să ajungă într-un loc sigur.
Ce s-a întâmplat cu școala după evacuare?
La scurt timp după ce elevii au fost evacuați, viitura a ajuns la școală.
Clădirea cu trei etaje, care cu doar câteva minute înainte era plină de copii și profesori, a fost distrusă de forța apelor și a materialelor transportate de viitură.
Apele nu au distrus doar școala.
În regiune au fost afectate drumuri, poduri, locuințe și alte infrastructuri. Viitura a transportat apă, noroi, roci și resturi cu o forță suficientă pentru a modifica complet peisajul din vale.
Locul în care se afla școala a fost atât de grav afectat încât clădirea a dispărut practic din peisaj.
Pentru comunitatea locală, pierderea școlii reprezintă o lovitură majoră. Pentru elevi și părinții lor însă, exista un lucru incomparabil mai important: copiii erau în viață.
Cum au fost salvați cei 1.643 de elevi?
Potrivit mai multor relatări, în total 1.643 de elevi au fost evacuați din zona periculoasă înainte ca viitura să distrugă școala.
O parte dintre copii se aflau deja în incinta școlii, în timp ce alții urmau să ajungă cu autobuzele. Tocmai de aceea, decizia de a contacta șoferii a fost la fel de importantă ca evacuarea claselor.
Dawadi nu s-a limitat la evacuarea clădirii.
A încercat să se asigure că niciun autobuz nu intră în zona care urma să fie afectată de viitură.
Într-un astfel de scenariu, diferența dintre o evacuare reușită și o tragedie poate fi de doar câteva minute.
De ce este considerată decizia lui Dawadi atât de importantă?
Un director de școală are responsabilitatea pentru siguranța elevilor în timpul programului școlar, însă situația cu care s-a confruntat Dawadi a fost una extremă.
Nu avea la dispoziție un plan perfect și nici timp pentru o analiză îndelungată.
A avut o informație de avertizare, câteva minute și mii de copii care trebuiau mutați într-un loc sigur.
A ales să acționeze imediat.
A sunat alarma.
A ordonat evacuarea.
A trimis copiii către teren mai înalt.
A contactat șoferii autobuzelor.
A cerut întoarcerea acestora.
Iar când a văzut că un autobuz se apropia de pod, a intervenit pentru a-l opri.
Rezultatul a fost că 1.643 de copii au scăpat cu viață, în timp ce școala a fost distrusă de viitură.
Ce a provocat viitura devastatoare din Nepal?
Incidentul de la școala Tribhuvan Trishuli Secondary School a avut loc în timpul unei catastrofe mult mai ample care a afectat Nepalul și zone din Tibet.
Viitura devastatoare a fost asociată cu un colaps glaciar în Himalaya, care a trimis o cantitate uriașă de apă, gheață, roci și sedimente în sistemul râurilor din regiune.
Forța fenomenului a fost enormă. Mai multe localități și infrastructuri au fost afectate, iar bilanțul general al dezastrului a ajuns la sute de morți și mii de persoane dispărute, potrivit rapoartelor publicate în timpul operațiunilor de salvare.
Cel puțin 69 de școli din nordul Nepalului au fost distruse sau afectate, iar aproximativ 19.000 de elevi au fost afectați de întreruperea activității școlare.
În acest context, salvarea elevilor de la Tribhuvan Trishuli Secondary School devine cu atât mai remarcabilă.
Ce s-a întâmplat după ce elevii au fost salvați?
După ce copiii au ajuns în siguranță, Dawadi și comunitatea locală au rămas să privească urmările dezastrului.
Școala în care învățaseră generații de elevi dispăruse.
Pentru Dawadi, pierderea a fost și una personală. El fusese elev al aceleiași școli înainte de a deveni profesor și, ulterior, director.
Cu toate acestea, prioritatea a rămas revenirea copiilor la o viață cât mai normală.
Dawadi a subliniat necesitatea reconstruirii rapide a școlii într-o locație mai sigură și a atras atenția și asupra sprijinului psihologic de care elevii au nevoie după o experiență atât de traumatizantă.
Clădirea poate fi reconstruită.
Viața copiilor nu poate fi însă recuperată.
O decizie luată în câteva minute a schimbat totul
Povestea lui Rajendra Dawadi nu este doar despre o școală distrusă de o viitură.
Este despre importanța unei decizii luate la momentul potrivit.
În acea dimineață, directorul a primit un avertisment despre un pericol pe care încă nu îl putea vedea cu ochiul liber. În loc să aștepte ca situația să devină evidentă, a presupus că cel mai rău scenariu este posibil și a acționat.
Câteva minute mai târziu, cei 1.643 de copii se aflau deja într-o zonă mai sigură.
Apoi, viitura a ajuns la școală și a distrus clădirea.
Pentru Rajendra Dawadi, ceea ce a făcut poate părea o simplă responsabilitate de director. Pentru familiile celor 1.643 de copii, însă, acea decizie a însemnat enorm.
Școala a fost pierdută. Copiii s-au întors la familiile lor. Iar câteva minute de reacție rapidă au făcut diferența.
Urmărește-ne și pe Google News
