Desi poate parea neobisnuit, sarbatorirea sezonului de iarna nu este exclusiv rezervata religiei crestine. Conceptul trecerii dintr-un an in altul, perceput in societatile antice ca o moarte si renastere simbolica, a fost intotdeauna considerat un eveniment remarcabil, un triumf al vietii asupra mortii. Crestinismul a adus acestor sarbatori un sentiment de caldura si mister specific, pe care il resimtim fiecare dintre noi, de-a lungul anilor. Urmatorul material isi propune sa ofere o istorie a traditiilor care au culminat cu aniversarea crestina a Craciunului.
Cuprins
Rege doar pentru o zi
Antropologii și arheologii sunt de acord că multe tradiții de Crăciun au fost practice înainte de nașterea lui Iisus în ieslea din Bethlehem. Cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, aprinderea focurilor, oferirea de cadouri, colindele care se cântau de la ușă la ușă și procesiunile religioase erau organizate în Mesopotamia, cu mult timp înainte, acum 4000 de ani. Zeul suprem al mesopotamienilor era Marduk. În fiecare an, la sosirea iernii, se credea că el lupta cu monștrii haosului. Oamenii aprindeau focuri, făceau zgomot, dansau și cântau, într-o feerie de lumină și sunet ce durat 12 zile și era numită Zagmuk.
Regele intra în templu și îi jură credință zeului. Conform tradiției, el trebuia să moară la sfârșitul ultimei zile din an, ca să-l însoțească pe Marduk în luptă. Ca să-i cruțe viața suveranului, mesopotamienii apelau la un „rege de împrumut”, ales de obicei din rândul criminalilor. Acesta era îmbrăcat în haine regale și îi erau acordate, în ultima zi a anului, toate respectul și dorințele, dar când sosi timpul potrivit, i se tăia capul.
Primii pomi de craciun
Similare festivalurilor, numite Sacaea, aveau atat Persii cat si Babilonienii, unde pentru cateva zile, clasele sociale erau schimbate, iar sclavii deveneau stapani, iar cei bogati erau subordonati lor. In Egiptul Antic, era credinta ca Soarele murise si nu se mai intoarcea in timpul iernii, cu zile scurte si nopti lungi si reci, astfel incat oamenii faceau incantatii pentru a-l implora pe zeul Ra sa revina pe malurile Nilului. La mii de kilometri distanta, in Indepartatele Meleaguri Scandinave, aparitia noptii polare priva locuitorii de privelistea Soarelui timp de zile intregi, asa ca iscoade erau trimise sa-i dea de urma. Cand Soarele era vazut rasarind, iscoadele se intorceau sa aduca vestea buna, moment in care se tinea festivalul numit Yuletide, unde erau arse busteni intregi si se aprindeau focuri de tabara. In unele zone, oamenii legau mere de crengile brazilor, impodobind astfel primii „pomi de Craciun”, amintindu-le astfel de vara.
Celebreaza libertatea lui decembrie!
La sfarsitul anului, grecii se concentrau pe conflictul dintre zeul Cronos si Zeus si titani. La randul lor, romanii sarbatorau zeul timpului, numit Saturn, prin Festivalul Saturnalia. Acesta incepea la jumatatea lui decembrie si se incheia pe 1 ianuarie. In acest timp, sclavii erau liberi (cum se mentioneaza in celebra poezie a lui Vergiliu, „Age, libertate decembre”), iar casele erau decorate cu ghirlande de lauri si frunze verzi. La un moment dat, legatura cu renasterea Soarelui a fost facuta – sub influenta cultelor orientale – astfel ca sarbatoarea s-a mutat cateva zile mai tarziu, in jurul solstitiului de iarna. Aurelian a promovat festivalul Natalis Solis Invicti, dedicat Soarelui Invincibil si lui Mitras, Soarele Dreptatii, venerat in Iran. Abia in secolul IV, imparatii Romei au declarat oficial ca 25 decembrie sa fie ziua Saturnaliilor, motivul ramane inca un mister pentru istorici.
Origene a respins sărbătorirea nașterii Domnului
Părinții Bisericii au adoptat curând aceeași atitudine, afirmând că 25 decembrie este ziua în care Mântuitorul Cristos s-ar fi născut. Această măsură a fost genială din punct de vedere social și politic, deoarece care zi ar fi fost mai potrivită pentru amintirea Fiului lui Dumnezeu decât sărbătoarea deja extrem de populară a Saturnaliilor, concomitent cu celebrarea renasterii Soarelui și a libertății acordate tuturor oamenilor, stăpâni sau sclavi? Tradiția creștină spune că primul Crăciun ar fi fost sărbătorit în catacombele Romei în anul 98, când Traian ajungea la tron.
Sărbătorirea oficială a nașterii lui Iisus
Este cert faptul că abia în anul 137 unul dintre primii Suverani Pontifi a hotărât să se sărbătorească nașterea lui Iisus și în 350, un alt papă, Iulius I, a ales ziua de 25 decembrie ca sărbătoare a venirii pe lume a Mântuitorului. Totuși, să nu uităm că un gânditor creștin de talia lui Origene a respins categoric sărbătorirea Nașterii Domnului, „ca și cum ar fi vorba despre un rege sau un faraon”, pe motiv că „doar păcătoșii, nu sfinții, se bucură de ziua lor.
Crăciunul în Evul Mediu
În timpul Evului Mediu, Crăciunul a fost sărbătorit pretutindeni în Europa creștină, cu fast și bucurie. Regele Richard al II-lea al Angliei, de exemplu, a poruncit sacrificarea, în ocazia Crăciunului din 1377, a douăzeci și opt de boi și a trei sute de oi, pentru palatul regal.
Colinda de craciun
La începutul secolului XVII, reforma religioasă care a provocat schimbări în Europa a influențat și modul în care era sărbătorit Crăciunul. De exemplu, când Cromwell și puritanii săi au preluat puterea în Anglia, una dintre primele lor măsuri a fost anularea acestei sărbători. Pelerinii englezi care au ajuns pe coasta de Nord a Americii erau și mai radicali, și comunitățile lor au interzis sărbătorirea Crăciunului. Cei care încalcau această regulă erau obligați să plătească o amendă suplimentară și erau desființați public. După revoluția americană, lucrurile s-au schimbat, dar Crăciunul nu a fost declarat sărbătoare oficială decât peste un secol, în 26 iunie 1870. Cel care a răspândit în lume ideea Crăciunului ca o sărbătoare a întregii familii, petrecută într-o atmosferă caldă și primitoare, a fost scriitorul Charles Dickens prin intermediul povestirii „Colindă de Crăciun”, care promovează valorile morale și bunătatea pe care ar trebui să le avem tuturor, cel puțin în această zi sacra.
Urmărește-ne și pe Google News
