Care sunt diferențele între uleiul presat la rece și uleiul rafinat?
In primul rând trebuie să facem distincția clară între uleiurile presate la rece și uleiurile rafinate.
Cum se obțin ele? Ce aport nutrivit au ele după ce au fost procesate? Cum le consumăm? Plus multe alte întrebări ce ne stau în calea alegerii potrivite.
Pentru început, presarea la rece este un procedeu prin care semințele de floarea-soarelui, dovleac, nucă, in, cânepă etc. sunt extrase mecanic într-o presă până când tot uleiul din semințe este scos, rezultând un ulei brut. Temperatura la care ele sunt procesate semințele este de maxim 60-80 grade. Cel mai important beneficiu al uleiului rezultat, este că nu a suferit nicio transformare, nu a fost supus nici unui tratament chimic.
Este un ulei natural 100%, cu un conținut mare de acizi grași mononesaturați, vitamine, minerale, toate aceste elemente ajutându-ne să avem un stil de viață sănătos, o dietă echilibrată cu un aport suficient de nutrienți.
În funcție de fiecare tip de semințe, avem și beneficii multiple. Aceste uleiuri au triplu rol: alimentar, terapeutic și cosmetic.
Pe de altă parte uleiul rafinat, cel mai comercializat și cumpărat printre consumatori este un ulei extras chimic la temperaturi foarte mari (peste 200grade). În timpul procesării se folosesc solvenți, benzen și alte produse chimice nu tocmai sănătoase… urmând ca în timpul rafinării să se folosească acid sulfuric și sodă caustică pentru a neutralizare orice gust și miros al uleiului. Din păcate în urma atâtor procedee chimice, elementele nutritive devin aproape nule. De aici și termenul foarte lung de valabilitate.
Conținutul real de ulei din uleiul rafinat este foarte scăzut, intr-un litru de ulei existând între 40-80% apă, pe când conținutul de apă din uleiurile presate la rece este între 5-8%, acesta fiind un ulei vâscos.
Și totuși putem să folosim uleiul presat la rece la gătit ?
Da, putem… însă doar cel de floarea-soarelui se poate folosi la copt, gătit, prăjit. Un litru de ulei presat la rece de floarea-soarelui face cât doi litri de ulei rafinat din aceeași sămânță. Deci balanța cost-beneficiu se echilibrează.
În rest, celelalte uleiuri presate la rece se folosesc în forma loc crudă, dar se pot folosi totuși și la gătit: în ciorbe, supe, paste, bruschete etc. Adăugate la final dau un plus de savoare mâncării.
Acestea fiind spuse alege să trăiești sănătos, să simți gustul și savoare produselor consumate!
Urmărește-ne și pe Google News