Studiind mormintele si ramasitele pamantesti ale oamenilor preistorici, paleontologii si arheologii au incercat sa patrunda in lumea acestora si sa descifreze reprezentarile simbolice legate de practicile funerare. O colectie impresionanta de fosile umane vechi de 350.000 de ani infirma teoria conform careia cele mai vechi situri funerare au aproximativ 270.000 de ani. Sa vedem mai multe despre istoria practicilor funerare ale omenirii.
Cele mai vechi morminte atestate cu certitudine dateaza din Paleoliticul Mijlociu (intre – 270.000 si – 35.000 de ani). Acestea se afla in Orientul Apropiat si apartin culturii a doua specii umane care au convietuit o mare parte din timp: Omul de Neanderthal si Homo Sapiens. Au fost descoperite si dincolo de Orientul Apropiat, din zonele atlantice si pana in Uzbekistan, toate fiind localizate in pesteri si sub „palariile” stancilor.
In Paleoliticul Mijlociu, interpretarea practicilor funerare este aproape imposibila, avand in vedere faptul ca orientarea si pozitia scheletelor erau aleatorii, iar nu existau criterii funerare legate de sex, varsta sau starea de sanatate. Faptul ca defunctii au fost pusi la adapost, ridica intrebari legate de imperative igienice, de considerente afective sau de primele semne ale unei credinte cu valoare simbolica. Mormintele sunt sapate adanc: un semn de respect fata de defuncti.
De-abia in Paleoliticul Superior (intre – 35.000 si – 12.000 de ani), apare o diversitate de practici funerare. In aceasta perioada au loc inhumari individuale si colective, in morminte duble si multiple in care sunt introduse diverse obiecte manufacturate sau naturale: unelte, arme, statuete, podoabe din dinti de animale, scoici, oase, lemn etc. Pigmentul, ocrul in special, este frecvent folosit pentru acoperirea totala sau partiala a obiectelor. Semnificatia rolului acestora in practicile funerare ramane, si in aceasta perioada, un mister. Ar putea fi ofrande afective, onorifice, obiecte utile sau protectoare in viata de apoi… Credeau oare intr-o alta existenta? Imposibil de precizat. In schimb, diversitatea si valoarea tipurilor de mobilier funerar a fost interpretata de unii specialisti ca semne ale ierarhiei sociale.
Din pacate, majoritatea vestigiilor umane exhumate este constituita din resturi de oseminte, in special craniene si dentare.
În perioada mezolitică (în urmă cu -10.000 până la -6.500 de ani în Europa), a apărut o nouă practică a incinerării. Astăzi, prima necropolă este construită cu mobilier și obiecte din oase de animale, scoici și silex. Toate aceste practici mărturisesc apariția primelor ceremonii de înmormântare și a primelor credințe neverificate despre viața de apoi. Interpretarea și explicarea lor pot fi inițial asociate doar cu ipoteze. Cercetătorii așteaptă noi descoperiri care să ofere detalii interpretabile și să demonstreze transformarea de la Homo sapiens la religia Homo.
Urmărește-ne și pe Google News
