In Evul Mediu, bibliotecile nu erau doar proprietatea manastirilor, ci erau, de asemenea, un semn al puterii și eruditiei stapanilor castelelor. Ei se inconjurau de manuscrise rare și prețioase pentru a atrage atenția asupra acestora.
Inventarele bogate din diferite incaperi din resedintele aristocratice europene arată prezența unui număr mare de cărți, mai ales la sfârșitul Evului Mediu. La începutul acestei perioade, majoritatea familiilor nobile nu aveau în castelele lor decât puține manuscrise considerate obiecte de valoare, așezate în cutii și mereu menționate în testamente.
Pasiunea pentru lectură era impartasită atât de bărbați, cât și de femei. Nobilii încep să caute manuscrise prețioase, iar călugării le copiază cu entuziasm. În cea mai mare parte, aceste lucrări erau religioase. Începând cu secolul al XII-lea, interesul nobililor se îndreaptă spre literatura profană: romane sau tratate de istorie, de vânătoare etc.
Printre cititorii avizați se numără și Contele de Champagne, Henri le Liberal (1127-1181) și soția sa, Marie, care i-au protejat pe cei mai renumiți autori ai timpului, precum Chretien de Troyes (1135-1183), creatorul personajelor Lancelot, Yvain și Perceval. O literatură cavalerească florește începând cu secolul al XIII-lea.
Cu privire la Bibliotecile din Evul Mediu: Noblețe și Cultură
In Evul Mediu, bibliotecile nu erau doar proprietatea manastirilor, ci erau, de asemenea, un semn al puterii și eruditiei stapanilor castelelor. Ei se inconjurau de manuscrise rare și prețioase pentru a atrage atenția asupra acestora.
Inventarele bogate din diferite incaperi din resedintele aristocratice europene arată prezența unui număr mare de cărți, mai ales la sfârșitul Evului Mediu. La începutul acestei perioade, majoritatea familiilor nobile nu aveau în castelele lor decât puține manuscrise considerate obiecte de valoare, așezate în cutii și mereu menționate în testamente.
Pasiunea pentru lectură era impartasită atât de bărbați, cât și de femei. Nobilii încep să caute manuscrise prețioase, iar călugării le copiază cu entuziasm. În cea mai mare parte, aceste lucrări erau religioase. Începând cu secolul al XII-lea, interesul nobililor se îndreaptă spre literatura profană: romane sau tratate de istorie, de vânătoare etc.
Printre cititorii avizați se numără și Contele de Champagne, Henri le Liberal (1127-1181) și soția sa, Marie, care i-au protejat pe cei mai renumiți autori ai timpului, precum Chretien de Troyes (1135-1183), creatorul personajelor Lancelot, Yvain și Perceval. O literatură cavalerească florește începând cu secolul al XIII-lea.
Despre o adevărată pasiune bibliofilă se poate vorbi în cazul Regelui Charles V (1364-1380). Nicio familie nobilă din Occident nu putea rivaliza cu cea a acestui rege intelept și cultivat, care a păstrat la Luvru o mare colecție de cărți, protejate de lambriuri din lemn; cărți religioase, politice, istorice și morale.
Despre o adevărată pasiune bibliofilă se poate vorbi în cazul Regelui Charles V (1364-1380). Nicio familie nobilă din Occident nu putea rivaliza cu cea a acestui rege intelept și cultivat, care a păstrat la Luvru o mare colecție de cărți, protejate de lambriuri din lemn; cărți religioase, politice, istorice și morale.
Cu toate acestea, în ciuda acestei dezvoltări a pasiunii pentru lectură în evul mediu, nu se poate vorbi despre o veritabilă bibliotecă publică. Cartile erau proprietatea exclusivă a unor familii nobile sau a manastirilor si erau accesibile doar cerutului. Abia începând cu secolul XV, în Italia, se dezvoltă conceptul de bibliotecă publică, în care oricine poate citi si studia, în schimbul unei taxe. În Franța, prima bibliotecă publică este fondată la sfârșitul secolului XVIII, sub numele de Biblioteca Națională a Franței.
În concluzie, în evul mediu, biblioteca a fost un simbol al puterii și erudiției, înconjurată de manuscrise rare și pretioase, doar accesibile elitei noble. Însă, începând cu secolul XV, conceptul de bibliotecă publică a început să se dezvolte, oferind acces tuturor la cunoștințe și cultură.
Urmărește-ne și pe Google News
